Bine ati venit!
Misiunea Speranta pune in miscare oameni pentru oameni, suflete pentru suflete, toate cu un singur scop, acela de a-I apropia pe altii mai mult de Dumnezeu. Inca de la inceputuri, viziunea fondatorilor MISIUNII SPERANTA – Marius si Gabriel Gorcea - a vizat impactul mesajelor transmise prin muzica crestina, dar si vestirea Evangheliei prin toate mijloacele favorabile. Viziunea MISIUNII SPERANTA este una de suflet. Va invitam sa simtiti alaturi de noi cu sufletul… !
Donații | Plăți Online

donatepaypal_copy_copy.jpg


Redirecționează 2%



Donatii
Doneaza acum »
» Când conștiința tace | Turneu România 2019 » Donează acum » Alte modalități de donație » Redirecționează 2 % pentru Asociația Misiunea Speranța » Portofoliu proiecte Uganda


Arcalia, 16 Iulie 2016

Arcalia a fost sâmbătă seară gazda unui nou concert evanghelistic organizat de Misiunea Speranţa şi bisericile evanghelice locale. Deşi norii negri de ploaie anunţau o vreme mai puţin prielnică pentru un eveniment în aer liber, totuşi mâna lui Dumnezeu a îndepărtat norii ameninţători şi toţi cei care au venit la întâlnire au putut rămâne până la final, deschizându-și inima pentru Cuvântul lui Dumnezeu. A fost o bucurie pentru echipa Misiunii Speranţa să slujească în localitatea Arcalia, deoarece de aici provine Ionel Căpâlnaş, un colaborator şi un susţinător constant al proiectelor Misiunii Speranţa.

În prima parte a programului, Grupul Speranţa împreună cu ceilalţi interpreţi care slujesc în acest turneu, au dat glas celor mai frumoase cântări menite să-i îndreapte pe toţi cei prezenţi cu gândul spre Dumnezeu.

Predica serii a făcut referire la un personaj pe care îl întâlnim în Luca 19, un om numit Zacheu. Omul acesta este prezentat ca un om bogat, ca un director al departamentului de strângere a taxelor şi impozitelor (a birurilor impuse de romani), motiv pentru care cetăţenii îl dispreţuiau, considerându-l ca fiind de partea stâpânirii romane care era îi asuprea. Zacheu însă avea o căutare. Auzise de Isus și dorea să-L vadă. Mai mult decât atât, când a auzit că Isus trecea prin cetate, el a lasat la o parte toate temerile și a alergat la El. Prezentându-l pe Zacheu, pastorul Luigi Miţoi a descris modul în care viaţa acestui om s-a schimbat după ce s-a întâlnit cu Isus Hristos. Din momentul în care Isus s-a oprit în casa lui, toate temerile din mintea lui au dispărut și au fost înlocuite cu bucuria de a fi acceptat de Dumnezeu, exact așa cum era.

El și-a recunoscut starea de păcat, a regretat viața necinstită pe care a dus-o și și-a exprimat dorința de a se schimba, îndreptând greșelile trecutului. Zacheu a crezut în Isus, iar această credință i-a adus pocăință și mântuire. Pastorul a ținut să sublinieze că spre deosebire de Zacheu, foarte mulţi oameni cred în Dumnezeu, dar nu au o credinţă însoţită de pocăinţă... Toată România crede în Dumnezeu la nivel declarativ, dar faptele noastre Îl dezonorează, Îl necinstesc.

Omule, cum poţi să crezi în Dumnezeu care este sfânt şi totuşi în mod intenţionat să trăieşti în păcat?, a răsunat peste mulțime întrebarea pastorului Mițoi.

Pocăiţi-vă, căci Împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Cu acest îndemn, pastorul i-a chemat pe oameni la Isus și bucuria mântuirii a adus lacrimi în ochii celor câteva persoane care, ca și Zacheu odinioară, au dorit să-și deschidă inima pentru Isus.