Bine ati venit!
Misiunea Speranta pune in miscare oameni pentru oameni, suflete pentru suflete, toate cu un singur scop, acela de a-I apropia pe altii mai mult de Dumnezeu. Inca de la inceputuri, viziunea fondatorilor MISIUNII SPERANTA – Marius si Gabriel Gorcea - a vizat impactul mesajelor transmise prin muzica crestina, dar si vestirea Evangheliei prin toate mijloacele favorabile. Viziunea MISIUNII SPERANTA este una de suflet. Va invitam sa simtiti alaturi de noi cu sufletul… !

Turneu 2017




darul_cel_mai_pretios.png
       

Inscriere Newsletter
Abonati-va la newsletter si veti primi pe e-mail informatii despre ultimele noutati de la Speranta.ro



Subscribe »
Donatii
Doneaza acum »
» Vremea trezirii | Turneu 2017 » Doneaza acum ... » Alte modalitati de donatie » Portofoliu proiecte Uganda

Vremea trezirii || Turneu SPERANȚA - 2017 || Iași

La Iași, concertul evanghelistic al Grupului Speranța s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor. Aici, în capitala Moldovei, Misiunea Speranța a organizat în anii trecuți multe seri de evanghelizare în colaborare cu bisericile evanghelice locale și cu fiecare ocazie au fost consemnate mărturii impresionante ale celor care au ales să se împace cu Dumnezeu. Și de această dată. într-o atmosferă caldă, atât la propriu, cât și la figurat, cântecele închinate lui Dumnezeu au început să-și croiască drum spre inimile celor din sală. Timp de două ore, acest spațiu dedicat culturii s-a transformat într-un sanctuar în care oamenii au fost aduși în prezența lui Dumnezeu, cercetați fiind atât de mesajul cântecelor, cât și de Cuvântul predicat de pastorul Luigi Mițoi.

Acesta a vorbit despre celebra pildă a fiului risipitor, în care găsim descrisă relația dintre un tată și cei doi fii ai lui, și din care desprindem câteva adevăruri esențiale ce privesc relația dintre Dumnezeu Tatăl și copiii Săi.

Pentru a explica parabola, pastorul a vorbit despre fiecare dintre cele trei personaje, dar a pus accentul pe atitudinea fiului mai mic față de tatăl său și alegerile greșite care l-au dus la degradare, la ruină și la sărăcie, ajungând fără nici o speranță de viață. Punctul culminant al predicii a fost acela în care pastorul a vorbit despre contextul în care fiul risipitor și-a venit în fire, trezindu-se din starea de neascultare, de răzvrătire, hotărând să se întoarcă acasă, gata să ceară iertare tatălui său. Suferința, falimentul, dezamăgirea, singurătatea, umilințele îndurate, dar și amintirea unei vieți trăite în abundență în casa tatălui, l-au determinat pe acesta să înțeleagă că singura lui șansă la viață este întoarcerea acasă.

Pastorul și-a încheiat predica vorbind despre bucuria acestui tată care era așa de nerăbdător să-și primească fiul acasă, încât s-a grăbit să iasă înaintea lui. L-a întâmpinat cu lacrimi de bucurie, l-a îmbrățișat și a organizat o mare petrecere. Pilda fiului risipitor ne arată, în ultimă instanță, că, indiferent cât de multe și de grele ar fi păcatele noastre, dacă există pocăință, niciodată nu este imposibil sau prea târziu pentru a ne întoarce la Dumnezeu. El ne așteaptă și în dragostea Sa ne primește și ne restaurează viața, dacă răspundem la această iubire cu o pocăință profundă și sinceră.