Speranta - Calatorii misionare

» DONAȚII PRIN TRANSFER BANCAR | CONTURI ASOCIAȚIA MISIUNEA SPERANȚA » DONEAZĂ ACUM ONLINE | PAYPAL | PLĂȚI ONLINE » UCRAINA | Alături de refugiați, în vreme de război!

Călătorie misonară în Indonezia 2016

Revedere. Slujire.
După 51 h de călătorie, Ovidiu și Adriana au ajuns în satul Tikalong, insula Kalimantan, Indonezia. Deși drumul a fost foarte obositor, cei doi s-au bucurat de reîntâlnirea cu misionarii locali și cu sora Pustikawaty Djunaidi, coordonatoarea proiectelor misionare din Tikalong și satele alăturate. În primele zile de la sosirea lor în Indonezia, Ovidiu și Adriana s-au familiarizat cu nevoile din prezent ale comunității din Tikalong, după care au încercat să ofere o mână de ajutor la tot ce se putea. Au început de la baza misionară, unde au reparat ușile din lemn de la intrare.

Educație. Grădinițe. Școli
Într-una din zile, au ales să viziteze grădinița creștină din Tikalong. Adriana a petrecut timp cu copiii, iar Ovidiu a montat rafturile pentru o biblioteca unde sa fie depozitate cărțile, deoarece nu aveau un loc special

pentru păstrarea lor. Anul trecut au fost deschise trei grădinițe, cea din Tikalong, grădinița din satul Purasak și grădinița din satul Julak. Lipsa educației în rândul populației rurale este una dintre problemele cu care se confruntă Indonezia. În contextul acesta grădinițele și școlile creștine joacă un rol major. Ele nu oferă doar acces la educație pentru cei care nu au posibilitate să meargă la școală, ci deschid un drum spre răspândirea valorilor moral-creștine și încurajarea copilașilor și tinerilor să Îl urmeze pe Hristos.

1 pachet cu alimente. 1 familie hrănită
Sărbătorile se apropie și cu această ocazie dorim să facem o bucurie familiilor și copiilor din 5 sate. Ovidiu și Adriana au făcut o parte din cumpărăturile necesare pentru pregătirea celor aproximativ 1250 de pachete pentru copii și 2000 de pachete pentru familii. Acestea vor conține alimente de bază, săpun, pastă de dinți, iar în pachetele pentru copii vor fi incluse și dulciuri, caiete și pixuri.
Fii parte la această acțiune. Sprijinul tău va ajuta o familie nevoiașă să poată avea hrană de sărbători. Donează!

Calatorii misionare

I. INCEPUTURI MISIONARE IN INSULA KALIMANTAN - INDONEZIA

    ...Poate ca nu intamplator, primul cercetator din lume care a studiat triburile Dayak din insula Kalimantan a fost un roman. Ilarie Mitrea s-a nascut in 1842 in Rasinari, judetul Sibiu. De profesie medic, el a fost angajat de coroana olandeza si trimis sa exploreze si sa cartografieze zonele din insula Kalimantan locuite de dayaci. Acesti razboinici aveau la aceea data cel mai temut renume pentru autoritatile olandeze, toti functionarii olandezi neavand curaj sa se aventureze pe teritoriul lor. Indonezia s-a aflat sub dominatie coloniala olandeza pana in martie 1942. Cunostintele medicale solide precum si caracterul sau altruist l-au ajutat pe Ilarie Mitrea sa fie nu doar acceptat de dayaci, ci chiar sa devina prieten al acestora. Doctorul Mitrea a fost ajutat de acesti razboinici sa colectioneze in premiera pentru lumea stiintifica plante si numeroase animale rare. Colectia sa din Kalimantan se gaseste astazi la muzeul Grigore Antipa din Bucuresti. La plecare, razboinicii i-au daruit exploratorului roman doua sabii traditionale, faimoasele dayak parang, gest unic si de mare respect.

    La mai bine de 125 de ani de atunci, in mijlocul triburilor Dayak si-a facut aparitia de asta data un grup de romani cu o misiune mult mai inalta si complexa, cu implicatii de natura sociala si spirituala. Incepand cu luna ianuarie 2005, MISIUNEA SPERANTA a inceput sa se ocupe in mod special de tribul Dayak, aducand speranta, implementand un nou stil de viata si deschizand astfel noi perspective pentru oamenii Dayak. Pana in prezent au fost organizate 5 calatorii misionare in insula Kalimantan, stabilindu-se o lucrare de parteneriat cu MISIUNEA GLORIA implicata in regiune de mai bine de 22 de ani. In urma cu 12 ani, pastorul Hendrik Yansen – impreuna cu sotia lui – s-a mutat intr-un sat indigen numit Tikalong, unde a deschis un centru de misiune si o biserica. In anii care au urmat, pastorul Yansen a evanghelizat satele din jur, astfel incat pana acum au fost infiintate locasuri de inchinare in 18 sate din aceasta zona. MISIUNEA GLORIA s-a implicat in ucenicizarea celor convertiti, astfel incat multi dintre cei care o data erau canibali, astazi sunt misionari si duc vestea buna a Evangheliei in satele indigenilor.

    Inceputurile lucrarii misionare s-au aflat insa sub semnul unor lupte spirituale intense. Majoritatea misionarilor implicati in aceste sate au fost tinta unor atacuri spirituale extrem de agresive. Chiar sotia pastorului Yansen a avut la inceput o experienta similara. Intr-o seara a fost prinsa de par de o putere nevazuta si tarata minute intregi prin casa, fara ca cineva sa-i poata veni in ajutor. A fost eliberata doar la rugaciunile intense ale celor din casa. Un alt misionar care s-a mutat la Tikalong a povestit cum la inceput auzea din perete vocea unei fete care-l chema pe nume. Chiar valea din Tikalong unde s-a construit centrul misiunii, a fost un loc considerat ca fiind blestemat. Pastorul Yansen l-a cumparat pe un pret de nimic deoarece nimeni nu voia sa-l lucreze sau sa-l foloseasca. Indigenii considerau ca aceasta vale era blestemata, iar noaptea ar fi fost observate schelete si cranii de om plimbandu-se pe deasupra vaii. Pastorul Yansen a marturisit ca a dus o mare lupta spirituala construind acest centru misionar, intampinand zilnic impotriviri.

    La aproximativ 8 km de Tikalong, in satul Purasak, Misiunea Gloria a construit o biserica pe varful unui deal - unde in trecut razboinicii triburilor Dayak se antrenau in artele martiale folosind magia. Se stie ca triburile dayak au avut o cultura razboinica cu tehnici foarte appreciate in artele martiale. Pastorul Yansen a experimentat si aici impotriviri intense, deoarece oamenii refuzau sa vina la biserica din cauza duhurilor prezente pe acel deal si pe care ei le simteau. Pastorul Yansen s-a rugat impreuna cu alti credinciosi si au postit, iar in prezent aproape tot satul este convertit la crestinism.

II. MISIUNEA SPERANTA SE IMPLICA IN INDONEZIA

    Desi lucrarea misionara intre triburile Dayak se dezvoltase si inregistrase succese spirituale evidente, totusi, in anul 2004 pastorul Yansen ajunsese la limita resurselor. Din aceasta cauza s-a simtit profund descurajat, iar viziunea pentru aceasta regiune a devenit neclara. In acest context, in 7 ianuarie 2005, Natanel Costea – presedintele Misiunii Speranta din Australia - impreuna cu sotia sa, Raluca, sosea pentru prima data in aceste locuri – la invitatia unei prietene de familie, Monika Yansen – fiica pastorului Hendrik Yansen. Trecusera doar cateva zile de la valurile ucigase provocate de cutremurul din Oceanul Indian care a avut loc in 26 decembrie 2004. Indonezia fusese tara cea mai crunt lovita de catastrofalul tsunami, bilantul oficial indicand peste 168.000 de morti. Natanael Costea s-a oprit mai intai in orasul Pontianak de pe insula Kalimantan. Pontianak are aproximativ un milion de locuitori si este capitala insulei Kalimantan. Semnificatia numelui acestui oras este cel putin sinistra, termenul “pontianak” reprezentand in cultura indoneziana un personaj feminin de legenda care s-ar hrani cu sange. In orasul Pontianak au loc frecvent ceremonii de initiere a teroristilor sinucigasi, pregatiti sa plece in misiune imediat dupa festivitate.

    Natanael Costea a petrecut aproape doua saptamani in Indonezia, stabilind cu Misiunea Gloria un parteneriat strategic si aducand in atentie o noua viziune pentru viitorul lucrarii misionare din randul triburilor Dayak. Conditiile de viata din aceasta parte a lumii sunt inimaginabil de grele. Acesti oameni locuiesc in sate mici din jungla insulei Kalimantan, sate conectate intre ele doar prin poteci pe care se poate calatori pe jos, cu bicicleta sau cu motocicleta. Aceste sate, evident, nu au curent electric, scoli, nici asistenta medicala. Nu exista acoperire nici pentru retelele de telefonie mobila in aceasta regiune. Copiii nascuti in aceste sate sau oamenii care mor aici nu sunt inregistrati in nici o evidenta a autoritatilor. In general, triburile din aceasta regiune nu beneficiaza de nici un fel de asistenta din partea autoritatilor guvernamentale. Ei locuiesc in case saracacioase facute din scanduri sau din frunze de palmier impletite, doar cei mai instariti isi permit sa acopere casele cu tabla.

    Cei mai multi dintre dayaci dorm pe jos, avand sub ei doar o rogojina impletita din crengi de palmier. Hrana de baza a dayacilor o reprezinta orezul si fructele din padure. Orezul insa este foarte scump, castigul lunar al unui dayak fiind mai mic decat valoarea unui sac de orez. Din acest motiv, eforturile pentru supravietuire sunt foarte mari, nu in putine randuri oamenii de aici hranindu-se chiar cu radacini de copac. O parte a populatiei se ocupa cu extragerea laptelui de cauciuc din arborii de cauciuc, pe care il usuca si il vand ulterior la centrele de colectare, insa procedeul este greoi iar castigul este foarte mic. Indigenii sunt in general marginalizati si chiar daca isi cauta de lucru in satele invecinate, ei sunt refuzati si respinsi, fiind considerati periculosi, primitivi si canibali, iar invecinatului trib Madura ii este frica de ei. Sunt indreptatiti sa manifeste prudenta, deoarece in ultimii 12 ani s-au luptat de 6 ori cu triburile Dayak. Incidentul din orasul Sampit despre care v-am relatat mai inainte este elocvent.